Costanza Miriano  

različica v slovenščini -în română - 中文版

 

Dobila sem idejo in da jo bom lahko uresničila, potrebujem vašo pomoč. Potem, ko sem pisala o konferenci, ki se je odvijala na Gregoriani (papeška univerza v Rimu, op.p.) na temo Humanae Vitae, na kateri je don Chiodi predaval o tem, da so pari v določenih primerih celo dolžni uporabljati kontracepcijo, sem od prijateljic prejela različna sporočila, e-maile in klice, ki jih je to užalostilo in po resnici povedano celo v pravilo v stisko. Gre za osebe, ki so okrožnico Pavla VI. o spolnosti in varovanju življenja vzele zares, in slišati duhovnika, ki govori na Gregoriani – ne na kakšnem župnijskem tečaju – o teh stvareh, je sprožilo boleče reakcije. Te skrbi so dale ena drugi povod in zgodilo se je, da se mi je porodila ta ideja.

Znano je, da se je ustanovil študijski odbor glede Humanae Vitae, znano je tudi, da je znotraj Cerkve veliko mnenj (zunaj Cerkve se s tem niti ne ukvarjajo), ki govorijo, kako pomembno je spremeniti pogled na človeško spolnost. Gregoriana je ob obhajanju 50-letnice od izdaje te okrožnice – papež Pavel VI. je to preroško okrožnico napisal v ključnem letu 1968– pripravila osem srečanj s šestnajstimi predavatelji, med kateremi je bil tudi don Chiodi, ki je govoril o dolžnosti uporabe kontracepcije. O tej temi skoraj vedno govorijo posvečene osebe. Potem smo pa tu tudi mi, laiki, poročeni. In najbrž bi se naš glas tudi moral slišati. Drznem si celo reči, da smo mi izvedenci, saj imamo konkretno izkušnjo. Morebiti se motim in bom to razumela šele pozneje, morda. Ampak najbrž ima tudi naša izkušnja nekaj za povedati.

Skratka, moje sanje so, da nas čim več napiše pismo – in ga pošlje na Papeško akademijo za življenje in tudi na Gregoriano – v katerem bomo razložili, da se ne bojimo kontracepcije in da to ne vžiga naših src, ampak ravno nasprotno, da nam je Humanae Vitae rešila življenje, ali ga vsaj polepšala, ga naredila drugačnega, veliko bolj drugačnega, kot bi lahko bilo, četudi smo okrožnico upoštevali le deloma, šepajoče, s padci, dvomi in z negotovostjo. Toda vedno nam je bila ponujena  jasna vizija visoke ravni življenja, čeravno je nismo dosegali. Morda bi morali najprej pojasniti, da reči kontracepciji »ne« ni cilj sam po sebi (to ni naš idol), ampak je srčika vprašanja: »Ali dajem Boga v središče svojega ljubezenskega življenja? Mu pustim, da On preoblikuje moje srce? Mi odnos z možem ali ženo omogoča, da še bolj spoznavam Gospoda? Sem pripravljen tvegati nekaj svojega, da uresničim Njegovo voljo, tudi takrat, ko se mi zdi, da to ni ravno najboljša ali najugodnejša odločitev – kakšna pokorščina bi sicer bila to? Ali resnično verjamem, da je resnična sreča v uresničevanju Njegove volje in da obstajajo ključni vidiki po katerih se konkretno živi Božja volja?«

Mi moramo pisati, mi, resnični eksperti Humanae Vitae – eksperti v etimološkem smislu, v smislu, da smo to preizkusili – da nam je žal, da (omenjeni) predlog Cerkve niža lestvico pri doseganju lepote življenja na tem področju. Ne zato, ker smo »mračni zagovorniki morale« –kot so zapisali v časopisu Avvenire (uradni časopis italijanske škofovske konference, op.p.)  – ampak nasprotno, ker smo grešniki, berači, ker vemo, da je naše srce nepoznano brezno, da je skrivnost, ki jo je ranil izvirni greh. Zaradi tega verjamemo, da je zakon, kateremu Jezus ne bo odvzel niti pičice, največje znamenje Božjega usmiljenja, ki nas varuje pred slabim, ki se najprej nahaja v nas samih. Zakon nam daje možnost za srečo, kajti Bog je studenec zadovoljstva, neskončno večji od zadovoljstva, za katerega prosjačimo, ko sledimo svojemu srcu. Mi smo berači Svetega Duha in zaradi tega ga prosimo, da pride med dva, ki sta ranjena, kruljava in nepopolna. Vemo, da ko mu dopustimo, da deluje v naši intimnosti, je to najboljša daljnoročna odločitev, ki jo lahko naredimo. Verjamem, da vsak izmed nas pozna številne primere zlomljenih življenj, ki bi lahko bila srečna. Vsak izmed nas pozna ljudi, ki so šli iz ene zgodbe v drugo, kakor jih je »vodilo srce«, ki so zapravili življenje ali ključno odločitev sprejeli prepozno. Potem, ali ne bi spregovorili tudi o upadanju spolne želje, ki nas preganja po Zahodu? Kajti tista stvar, ki se je je prej dalo zelo težko dobiti, ti danes z minimalnim naporom bije v obraz, morda te kasneje že dolgočasi …

Predlog Cerkve seveda ne izključuje previdnosti in odgovornosti: nihče ne govori, da moramo imeti otroke kot po tekočem traku. Toda če nekdo po človeško preračunava, je tudi en otrok preveč: malo jih je, ki lahko prihodnji generaciji zagotovijo prihodnost, da ne govorimo o nevarnostih in bolezni, ki se lahko zgodijo tekom otrokovega življenja. Samo če vemo, da otroka pošilja Bog, si lahko veliko upamo. Vernik bo vedel, da je Bog tisti, ki se bo za otroka zavzel in zanj poskrbel. In Bog, ki je resnično velik Gospod, ne bo omejeval svoje pomoči. Ni treba omeniti, da obstaja cela vrsta zelo zanesljivih načinov, kot so recimo naravne metode, ki so tako natančne kot kontracepcijske metode in ne omogočajo spočetja (a dejstvo je, da se tudi te lahko uporabljajo z mentaliteto, ki je zaprta za življenje …).

Mi nismo niti nujno podporniki gromozanskih družin: bistvo ni v številu otrok. Obstajajo osebe, ki nimajo otrok, spet druge so obdarjene samo z enim (in kot vedno rečem svoji prijateljici, tudi Marija je imela samo enega!). Obstaja celo neke vrste pro-life napuh, ki se ga ne sme podpirati. Ta šteje le število otrok, ki se jih potem razkazuje kot certifikat, s pripisom »dobri katoliki«. Vsak par, vsaka družina, ima svojo zgodbo in samo Bog resnično pozna njihova srca. Obstajajo odlični starši, ki imajo le enega otroka, in obstajajo slabi, ki imajo veliko družino. Kar resnično šteje, je imeti odprto srce Njemu, njegovi pobudi v našem življenju. Ne moremo reči, da smo odprti Božji pobudi, če mu ne pustimo, da je On del naših ključnih odločitev. Tudi ko gre za odločitve glede denarja, čustev.

Rada bi, da bi pričevali našim pastirjem – dovolj je en e-mail z nekaj besedami – o lepoti Humanae Vitae. Da bi jim povedali, da ta še zdaleč ne predstavlja zgolj »simbola«, kot je bilo povedano na Gregoriani, toliko manj pa zakona, ki bi nas moril, ampak pomeni možnost za še večjo lepoto, kajti zakonsko zvezo lahko živimo na toliko načinov. Ni dovolj, da ne prešuštvujemo samo zato, ker bi nam udobje, navade, lagodje ali utečeno življenje bolj koristilo. Srčika vsega, kar ponuja Humanae Vitae, je narediti ljubezen med zakoncema za pot blagrov, to je pot sreče. Krščanski zakon spominja na tout court zakon samo v zunanji obliki, toda če ga živimo kot pot do Boga, če nekomu uspe živeti zakrament po milosti, ta lahko poskusi ljubiti svojega moža ali ženo kakor ga/jo ljubi Kristus. To je mogoče, z roko v roki: ko zakonca postajata vse manjša, Božja ljubezen med njima vedno bolj širi prostor za dejanja. Ljubezen, ki jo zakonci pogosto ne razumejo v polnosti, tudi, ker jim o tem ni bilo nikoli spregovorjeno, niti s strani Cerkve, ki še vedno ne razume potenciala atomske bombe, ki je skrit v zakramentu svetega zakona. Bomba, ki gori in ozdravlja vse rane para, tudi nezvestobe, napake. »Ti se lahko zmotiš (mož, žena), toda Bog ne!« – je govoril don Giussani (ustanovitelj gibanja Občestvo in osvoboditev, op.p.). Od trenutka, ko se Bog postavi med vaju, napačnega zakona ni več. Lahko je ranjen zakon, toda On ga reši in ozdravi. Začeti hoditi po poti Humanae Vitae pomeni poskusiti pristopiti k tej ljubezen, pustiti Bogu, da deluje kot Gospodar v življenju tega para, predati se, in ne slediti svojim razlogom in projektom, ampak prisluhniti drugemu glasu.

Bolj kot prepiranje okrog kontracepcije, ki je je sploh ni potrebno spodbujati (tako imenovani »katoliki«, tisti, ki hodijo ob nedeljah k maši, jo na široko uporabljajo, brez da bi trpeli zaradi notranjega protislovja, brez da štejemo, da je bilo samo v Italiji v lanskem letu prodanih okrog 600.000 jutranjih tabletk, še posebej med mladostniki, 30% več kot leto poprej, in to zahvaljujoč vladi, ki se je odločila, da za tabletko recept ni več potreben). Bolj kot govorjenje, da navsezadnje le obstajajo primeri v katerih je možno uporabiti kontracepcijo, bolj kot običajno priti na svet z nekaj desetletij zamude, si želim, da bi Cerkev začela oznanjati višjo lepoto, da pastirje preneha biti strah pred tem, da bi bili nepopularni. Želim si, da o tem ponovno jasno spregovorijo na pripravi na zakon, da govorijo o križu in o lepoti, o tem, kaj resnjično sestavlja zakrament sv. zakona, kje goreča moč ljubezni lahko naredi naše malo in varljivo ljubezen resnično.

Ideja, ki se mi je utrnila, je skratka, da se izognemo nesmiselni vojni med tistimi katoliki, ki govorijo da »bi Cerkev v imenu razločevanja morala iti preko norm« in »togimi ultra-tradicionalisti«, ki obsedeno skočijo v zrak že ob prvem znaku za spremembo. Rada bi, da napišemo, da nam Humanae Vitae pomaga živeti zakonsko edinost, ki je sama po sebi rodovitna, kakršen je tudi cilj zakonske zveze, in da je pot do Boga. Prepričani smo, da »eno telo« (unam carnem) predstavlja tako gibanje na mestu kot življenjsko potovanje. Potovanje, ki ne izključuje padcev, pavz, težav, dvomov. Naj nas ne zapelje, da bi imeli to odvratno idejo o »idealni družini«,  bolj kot nekateri pastirji, smo mi tisti, ki poznamo trenutke »solz in krvi« v zakonu, vemo, da smo poklicani k ljubezni, ne po modelu »romantične komedije«, ampak po modelu križanega Kristusa. Ampak, da bi lahko vse to povedali, je dovolj, da zapišemo osem besed: kot recimo »kako mi je Humanae Vitae rešila življenje.«

Pišemo lahko na Papeško akademijo za življenje, pav@pav.va, morda tudi profesorju, ki organizira predavanje na Gregoriani, Humberto Miguel Yanez (unigre.it) in na koncu tudi predavatelju, ki smo ga omenili: chiodimaurizio@gmail.com. Kdor želi, lahko pošlje svoj mail na blog (sposatiesiisottomessa@gmail.com), naj posebej omeni, ali želi, da se njegova vsebina javno objavi ali ne: morda lahko z vsemi, ki so pripravljeni, delimo nekaj koščkov lepote… 

 

***

 

Mi-a venit o idee, iar pentru a o realiza am nevoie de ajutorul vostru. După ce am scris despre conferința de la Universitatea Gregoriană, despre Humanae Vitae, în care Pr. Chiodi a vorbit despre „datoria” contracepției, am primit diferite mesaje, emailuri și telefoane din partea unor prieteni, și mai ales prietene, îndurerați și îngrijorați. E vorba de persoane care, pe baza enciclicei Papei Paul al VI-lea despre sexualitate și protejarea vieții, și-au pus în joc o dimensiune importantă a existenței lor. Prin urmare, să auzi un preot invitat la Univ. Gregoriana, nu la un curs parohial, să spună asemenea lucru, a provocat reacții dureroase. Practic, reacțiile acestor prieteni sunt identice în substanță. Tocmai aceasta coincidență mi-a dat această idee.

Se știe că există o comisie de studiu asupra enciclicei Humanae Vitae (HV). De asemenea, se știe că există și în Biserică voci care spun că e necesară o schimbare a modului de a privi sexualitatea umană (în afara Bisericii nici nu se mai pune problema). Universitatea Gregoriană, cu ocazia celei de-a 50-a aniversări a enciclicei – era anul crucial 1968 când Papa Paul al VI-lea a scris enciclica sa profetică – propune un ciclu de opt întâlniri cu 16 referenți, unul dintre aceștia fiind și Pr. Chiodi, care a vorbit, așa cum s-a spus, despre „obligația” contracepției. Cei care intervin asupra acestei teme sunt, aproape mereu, persoane consacrate. Noi însă suntem laici, căsătoriți. Poate ar trebui să fie ascultată și vocea noastră. Mai mult, aș zice că noi suntem specialiștii, întrucât ne-am confruntat cu aceste aspecte în mod concret. Poate greșind uneori, înțelegând treptat poate. Dar poate și experiența noastră are ceva de spus.

Dorința mea, pe scurt, ar fi să trimitem cât mai mulți dintre noi mesaje la Academia Pontificală pentru Viață și la Universitatea Gregoriană, pentru început, în care să explicăm că nu ne e teamă de contracepție, pentru că desigur nu aceasta ne înflăcărează inimile, ci dimpotrivă, Humanae Vitae ne-a salvat viața, sau cel puțin ne-a făcut-o mai frumoasă, și altfel, cu totul altfel decât ar fi putut fi, chiar și atunci când am ascultat doar parțial, șchiopătând, căzând, având dubii și nesiguranțe. Am avut însă mereu foarte clară înălțimea vieții la care eram chemați, chiar și atunci când nu reușeam să o atingem.

Am putea, de la bun început, să clarificăm, că acel „nu” față de contracepție nu este un scop în sine pentru noi; punctul central al problemei este acesta: Îl pun eu oare pe Dumnezeu în centrul afectivității mele? Las eu să fie El Cel care îmi modelează inima? Relația mea cu soțul, cu soția, mă ajută să mă apropiu mai mult de Dumnezeu? Sunt eu oare dispus să pun în joc ceva de-al meu pentru a face voia Lui, chiar și atunci când nu mi se pare cea mai bună alegere (dacă nu, ce fel de ascultare e?), sau cea mai convenabilă? Cred eu cu adevărat sau nu, că fericirea adevărată și deplină stă în a face voința Lui? Și că există momente cruciale în care este pusă la încercare, în mod concret, ascultarea față de Dumnezeu?

Ar trebui să scriem, noi, adevărații experți ai Humanae Vitae – experți în sensul etimologic, în sensul că am experimentat-o – că ne-ar părea rău ca propunerea Bisericii să își coboare ștacheta frumuseții posibile. Nu pentru că suntem “apărători înăcriți” ai moralei – cum ne descrie ziarul Avvenire [cotidianul Conferinței Episcopale Italiene – n. trad.] – ci dimpotrivă, tocmai pentru că suntem păcătoși, cerșetori, pentru că știm că inima noastră e un abis insondabil, un mister rănit de păcatul originar. De aceea credem că legea, din care Isus nu a venit să schimbe nici măcar o iotă, este tocmai semnul celei mai mari milostiviri a lui Dumnezeu, adică cea care ne apără de rău, și care înainte de orice, se află înăuntrul nostru. Legea este o posibilitate de fericire, Dumnezeu este un izvor de plăcere, infinit mai mare decât plăcerea pe care noi o cerșim urmându-ne doar inima.

Noi suntem cerșetori ai Spiritului Sfânt, de aceea Îl implorăm să vină în cuplul nostru, atât de rănit și șchiopătând și limitat. Noi știm că, lăsându-I posibilitatea să acționeze în intimitatea noastră, este alegerea cea mai înțeleaptă pe care am putea-o face. Cred că fiecare dintre noi are în minte povești de viață destrămate, care ar fi putut fi fericite. Persoane care au trecut de la o relație la alta „după cum îi mâna inima”, risipindu-se pe cale sau hotărându-se prea târziu. Ce să mai vorbim apoi despre scăderea dorinței sexuale în rândul populației occidentale? Când lucrul care înainte era dificil de cucerit, acum îl vezi oferit cu ușurință, cu cea mai mică investiție, poate că, după un timp, ajunge să te plictisească…

Propunerea Bisericii desigur nu exclude prudența și responsabilitatea: nimeni nu spune că e neapărat necesar să ai copii cu repetiție. Dar dacă cineva se oprește să facă socoteli umane, chiar și un singur copil e prea mult: sunt puțini aceia care îi pot garanta un viitor generației următoare, ca să nu mai vorbim de pericole, de boli, etc. Doar având conștiința că un copil e trimis de Dumnezeu poți să îndrăznești atât. Un om credincios știe că e Domnul Cel care poartă de grijă, și că e cu adevărat un mare Domn, Care nu va întârzia să îți vină în ajutor. Fără a mai pune la socoteală că există o serie de instrumente de mare încredere bazate pe metode naturale, care au aceeași precizie ca metodele contraceptive artificiale (și s-ar putea deschide o paranteză despre faptul că și metodele naturale pot fi folosite cu o mentalitate de închidere față de viață…), fără riscul unei conceperi.

Nu suntem nici neapărat susținătorii unor familii enorme: chestiunea nu e numărul de copii în sine. Există persoane cărora pur și simplu nu li se nasc copii, altele care primesc în dar doar câte unul (dar cum îi spun mereu unei prietene dragi, și Maica Domnului avea doar unul!). Nu ar fi de înghițit forma aceea de vanitate “pro-life” în care contează numărul de copii, un soi de certificat al calității de “buni catolici”. Fiecare pereche, fiecare familie își are propria istorie și doar Dumnezeu cunoaște cu adevărat inimile. Putem fi părinți buni de copii unici, sau părinți răi de familii extra-large. Ceea ce contează cu adevărat e să ne ținem inimile deschise către El, față de inițiativa Lui în viața noastră. Dar nu se poate spune că ești deschis planului lui Dumnezeu dacă nu o faci și în cadrul alegerilor cruciale: banii și afectivitatea.

Mi-ar plăcea să dăm mărturie păstorilor noștri – ajunge și un email cu puține cuvinte – despre frumusețea enciclicei Humanae Vitae, ca să le spunem că ea nu e “de acum doar un simbol”, cum s-a zis la Gregoriana, nici măcar doar o regulă care oprimă, ci posibilitatea unei frumuseți mai mari, pentru că se poate trăi căsătoria în multe feluri. Nu ajunge să nu comiți adulter, rezistând doar de conveniență, necesitate, din comoditate sau din obișnuință. Inima chestiunii, frumusețea la care ne cheamă HV, e să facem din dragostea soților o cale de beatitudine, de fericire. Dacă o trăim ca pe o cale către Dumnezeu, căsătoria creștină e ceva ce seamănă cu mariajul [civil] tout court doar ca formă: dacă reușim să trăim sacramentul după har, se poate iubi soțul sau soția așa cum Cristos îi iubește. E posibil, pas cu pas: pe măsură ce soții se micșorează, dragostea lui Dumnezeu își mărește spațiul de acțiune dintre ei.

O dragoste pe care uneori nici soții nu ajung să o înțeleagă, poate și pentru că nu li se comunică îndeajuns, nici măcar din partea Bisericii, potențialul vulcanic al sacramentului căsătoriei. Un vulcan care arde și cauterizează toate rănile perechii, uneori chiar și trădările, greșelile. “Tu (soț, soție) poți greși, dar Dumnezeu nu greșește” – spunea Pr. Giussani. Din momentul în care El se așează în mijlocul celor doi, nu mai există o căsătorie greșită. Poate exista o căsătorie rănită, dar Dumnezeu mântuiește și vindecă. A porni la drum înseamnă, după Humanae Vitae, a încerca să accezi la această dragoste, adică să Îi permiți lui Dumnezeu să acționeze ca Domn în viața perechii, să I te abandonezi, nu urmându-ți propriile raționamente și proiecte, ci ascultând o altă Voce.

În loc să tai firul în patru pe marginea contracepției, care chiar nu are nevoie să fie încurajată (mulți dintre așa-zișii catolici, care merg duminica la biserică, o utilizează deja în mod masiv fără să sesizeze nicio contradicție, fără să mai socotim cele circa 600.000 de „pastile de a doua zi” vândute doar în Italia în ultimul an, cu un boom între adolescente în rândul cărora a crescut cu 30% consumul față de anul precedent, și datorită guvernului care a scos obligativitatea rețetei), în loc să invoc situațiile în care s-ar putea recurge la contracepție, în loc  să încercăm să ne adaptăm la mentalitatea lumii cu o întârziere de câteva decenii, aș vrea ca Biserica să înceapă să anunțe o frumusețe mai înaltă, aș vrea ca păstorilor să nu le fie teamă să fie nepopulari. Să reînceapă să vorbească clar la cursurile prematrimoniale, vorbind de cruce și de frumusețe, explicând din ce e făcut cu adevărat sacramentul căsătoriei, unde o putere de dragoste arzătoare poate să facă adevărată dragostea noastră mică și înșelătoare. (…)

Mi-ar plăcea să scriem că HV ajută la trăirea uniunii dintre soți, uniune care în sine e procreativă, ca scop al căsătoriei, care este drumul către Dumnezeu. Noi suntem siguri că expresia “un singur trup” (in unam carnem) este un parcurs, adică un drum de o viață. Un drum care nu exclude căderi, pauze, dificultăți, dubii. Nu avem o idee dulceagă despre familia perfectă, știm mai bine decât unii păstori din ce fel de “lacrimi și sânge” e făcută, știm că suntem chemați să iubim nu după modelul povestirilor romantice, ci după modelul lui Cristos răstignit. Dar toate acestea se pot spune în câteva cuvinte. Ceva de genul “Humanae Vitae mi-a salvat viața pentru că….”.

Putem scrie (in engleza, italiana, franceza, spaniola) la Academia Pontificală pentru Viață pe adresa pav@pav.va, poate profesorului care organizează cursul la Gregoriana, Humberto Miguel Yanez (unigre.it) și în final referentului pe care l-am pomenit, Pr. Maurizio Chiodi: chiodimaurizio@gmail.com. Cine dorește, își poate trimite mesajul și pe adresa blogului meu (sposatiesiisottomessa@gmail.com), specificând dacă i-ar plăcea sau nu să îl vadă publicat pe blog. Poate reușim să punem la dispoziția tuturor o fărâmă de frumusețe…

***

科斯丹萨•米里亚诺

(Costanza Miriano)

我有一个想法，但为能实现它，我需要你们的帮助。在我为额我略大学写了有关《人类生命》通谕的演讲稿之后，（在此演讲会中，希奥迪（Chiodi）神父谈到“避孕的义务”），我收到许多朋友们的短信、邮件和电话，特别是其中一些朋友痛苦悲伤、忧心忡忡，甚至还有人用词隐晦不明（某位女士无法说出准确的词汇）。他们都是为了保禄六世《人类生命》通谕中谈到关于性爱，并为了保护生命付出严重代价的人们，如今听到一位神父受额我略大学——而不是堂区要理讲授——的邀请讲出这样的话，引起非常痛苦的反应。实际上，在内容方面只是从一处复制到另外一处。正是这种机缘巧合让我产生了这个想法。

众所周知，有个《人类生命》的研究委员会，大家也知道教会内（在教会外，人们根本不会把它当做问题）有很多声音，都认为有必要改变我们对人类性爱的看法。在通谕五十周年之际——1968年的关键时刻，教宗保禄六世颁布他的先知性通谕——额我略大学组织十六位学术报告者，分别举行八次会议，其中之一就是那位谈到避孕义务的希奥迪神父。谈论该话题的几乎都是度奉献生活的人。然而，我们是已婚的平信徒。也许我们的声音也应该被聆听。甚至可以说，我们才是专家，因为我们已在具体生活中衡量了它。甚至在错误中，我们循序渐进地了解了它。所以，对于这个问题，我们的经验也有话要说。

总之，我的梦想是，我们中的许多人要写信——并将它们发送给宗座生命学院，还有额我略大学，以此作为开始——在信中要解释说，我们并不怕避孕，因为不是它在燃烧着我们的心灵，而恰恰相反，是《人类生命》通谕拯救了我们的生命，或至少是它使我们的生活更加美好，与众不同，就如它能够成为的那样，甚至在我们仅仅是部分地服从，跛行，跌倒，有疑虑和困惑时。然而，即使我们没有成功地活出它，但我们总是清楚地知道向我们提出的高标准生活。我们首先要澄清，不避孕为我们而言，并非偶像，因为问题的核心是：我是否把天主置于我感情的中心？我是让祂来塑造我的心吗？我与新郎或新娘的关系是否能帮助我更多地与主相遇？即便在我认为不是最好的选择（否则算什么服从）或不是最适宜的选择时，我是否也准备冒着一定风险去承行祂的旨意？我们是否真的相信，真正且圆满的幸福就在于实行祂的旨意，并在某些关键时刻，我们真正地服从天主吗？

我们这些作为真正的《人类生命》通谕的经验者，词源意义上的专家，真正的体验者——应该写下：我们很遗憾教会的提议降低了可能有的美感。这样做，并不是因为我们是“道德的捍卫者”——正如Avvenire（《前途日报》意大利天主教报纸）所描述的——而恰恰相反，因为我们是罪人、乞丐，因为我们懂得自己的心就是一道不可知的深渊，是因着原罪而受损伤的奥秘。基于这个原因，我们相信法律（耶稣降来不是为改变法律的一撇一捺）正是天主仁慈的最伟大标志，也就是说，它保护我们远离邪恶，因为天主的仁慈首先是在我们内。法律会为我们带来幸福，因为天主是快乐地泉源，无限超越我们随着自己的内心所乞讨的快乐。

我们是圣神的乞丐，这就是为什么我们恳求祂来到我们受伤、跛行和不完美的夫妻中间。我们知道，让祂在我们内心深处行动是我们可以做出的最英明的选择。我相信我们每个人都有一些认为本应属于自己的幸福故事，但实际生活却令人心碎。人们经历着不同的故事，“随心而行”，消耗着自己，或着太迟于做出决定。

那么，我们是否也要谈谈那折磨着西方的性欲的下降？因为当以前很难得到的东西，现在你却能以最少的投资获得它时，或许用不了多久，你就会感到无聊……

当然，教会的提议并不排除谨慎与责任：没有人说必须多生孩子。但是，如果停留在人性的算计层面，那么即使是一个孩子也太多：很少有人能给下一代保证未来，更不用说生活中可能遇到的危险和疾病。只有懂得子女是天主派来的时候，人才敢这么去做。教友知道天主将负责照顾，天主是真正伟大的主，绝不会吝啬祂的帮助。更不用说，有一系列非常可靠的自然节育法，它们跟避孕方法一样准确（在此我们穿插一句，自然节育法也可以用于避孕的思想……），照样没有受孕的风险。

我们不是非要成为大家庭的支持者：问的题核心不在于儿女的数量。有些人无法生育，另一些人则只有一个（就如我常对一位朋友说的，圣母也只有一个！）。不应该认同那种“反堕胎”的虚荣心，几乎是要借着子女的数目，来证明他们是“好教友”。每对夫妇，每个家庭都有自己的故事，只有天主了解人心。人既能成为独生子女的优秀父母，也能成为超大家庭的糟糕父母。真正重要的是让我们的心向祂敞开，也向祂在我们生活中的主动权敞开。但是，如果我们不让天主进入到我们的关键选择，即金钱和感情中，我们就不能说自己对天主的主动权开放。

我希望我们能给自己的牧人们见证《人类生命》之美，哪怕只是几句话的电子邮件。要告诉他们，该通谕绝对不“只是一个象征”，就如那在额我略大学所谈到的，更不是压抑人的规条，而是一种更伟大的美善的可能性，因为婚姻能够以多种方式活出来。只是因为能耐得住利益、需求、舒适、习惯带来的诱惑，而不犯通奸罪还远远不够。一切的核心，《人类生命》提出的美善，就在于让夫妻之爱成为一条通往真福，即幸福的道路。如果将基督徒的婚姻活得（从外面看来）只像是走向天主的路一样，那么婚姻就简单地相似于只表现在形式中的某种东西：假如人能够遵照恩宠而活于圣事，就能努力地爱丈夫或妻子，犹如基督爱他或她一样。这是可能的，当夫妻逐步减弱时，天主的爱就会在他们之间的行动中越来越增加。这是一种夫妻经常无法领悟的爱，因为连教会也没有向他们宣报过，或许仍然需要去了解婚姻圣事中那原子弹式的巨大潜力。它是能够烧灼，并能治愈夫妻所有伤口的巨大力量，当然包括着由背叛和错误所致的创伤。朱撒尼（Giussani）说，“你可以犯错（丈夫，妻子），但天主不会”。从祂将自己置于二人中间的那一刻起，就没有错误的婚姻。可能会有一场受伤的婚姻，但天主会拯救和治愈。遵循《人类生命》通谕的步伐，就意味着要力求进入到这种爱内，即让天主做夫妻生活中的主人，交付自己，不服从自己的推理和计划，只听从祂的声音。

与其说为避孕而争论，因为它根本不需要人去鼓励（主日进堂参与弥撒的那些所谓的“天主教徒”，他们常常心安理得地使用避孕措施而不会感到内心矛盾，还不要说那仅在去年意大利每日销售60万粒避孕药，特别是青少年用药的激增，仅仅一年就增加了30％，这也是由于政府取消了需要处方购买的结果），或与其开始说，在某些情况下是可以的，我更希望教会开始宣扬更高的美善，并且牧人们也不怕自己不受大众欢迎。希望他们重新开始在预备婚姻的课程中清楚地宣讲十字架和美善，以及婚姻圣事的实质，在此圣事内的爱的燃烧力，可以使我们那微小和具有欺骗性的爱变得真实。

总之，我的想法是为了避免在那种惯性而又愚蠢的对立展开之前，即“那些以分辨的名义跨越规则的人，与那些教会僵硬的传统主义者，他们在看到第一个改变的迹象时，就会如同疯子一样跳起来”之间的对立。真的非常希望我们写出，《人类生命》有助于夫妻活出他们的结合，其行为本身就包含了生育，犹如婚姻的目的，是通向天主的道路。我们确信，“成为一体”（unam carnem）既是一种具体的运动，也是一场生命的旅行。在此旅行中不排除有跌倒、停顿、困难和疑虑的可能性。

我们不要有完美家庭的错误想法，也许我们比某些牧者更了解婚姻中的“流泪和流血”的时刻，我们知道我们为爱而蒙召，并非按着“浪漫喜剧”的模式，而是按照被钉十字架上的基督的模式。但为说明这一切，只需要几个字就够了：譬如“《人类生命》拯救了我的生命”。

我们可以写信给宗座生命学院：pav@pav.va，也可以致函给额我略大学组织课程的教授Humberto Miguel Yanez（unigre.it），最后，也可以给我们所提到的与会演讲者写信：chiodimaurizio@gmail.com 如果谁愿意，也可以将其电子邮件发送到博客（sposatiesiisottomessa@gmail.com），并指出是否希望可以被公布：或许我们能够为大家展现出一些美好片段……